In Târgu Secuiesc se organizeazǎ pentru a cincea oarǎ alergarea de 24 de ore

share on:

Asociaţia Zöld Nap şi Biroul Sport al primǎriei Târgu Secuiesc organizeazǎ din nou alergarea de 24 de ore, vineri, în data de 25 mai în stadionul Sinkovits din oraşul breslelor. Scopul evenimentului este de a atrage atenţia asupra modului de viaţǎ sǎnǎtos, asupra posibilitǎţilor de petrecere a timpului liber în mod util, respectiv popularizarea alergǎrii în rândul fiecǎrei categorii de vârstǎ. Esenţial este ca timp de 24 de ore sǎ alerge permanent cel puţin o persoanǎ, însǎ pot sǎ facǎ acest lucru şi mai mulţi în acelaşi timp, alergatul fiind foarte accesibil şi necostisitor. Cel mai tânǎr participant al maratonului din anul trecut avea 1 an şi 8 luni, iar cel mai în vârstǎ 74 de ani. În urma evenimentului aşteptǎm ca participanţii sǎ se simtǎ mai apropiaţi de mişcare, ca un mod de pǎstrare a sanǎtǎţii fizice şi psihice, practicând cu mai mare drag aceastǎ ramurǎ sportivǎ şi strǎduindu-se sǎ aibǎ un mod de viaţǎ mai sǎnǎtos. Va avea loc o extragere de tombolǎ în urma cǎreia vom oferi un cadou. Puteţi obţine informaţii, sau vǎ puteţi înscrie la urmǎtoarele adrese: attilaraduly@yahoo.com sau gazdaszilard@yahoo.com. Incepând cu ora19:00, atmosfera evenimentului va fi animatǎ de gimnastica aerobicǎ oferitǎ de Asociaţia Pro Pectus. Sponsori şi parteneri: Direcţia judeteana pentru tineret si sport Covasna, Fundaţia Tiszta Formák, Primǎria Municipiului Târgu Secuiesc, Asociaţia Pro Pectus şi Tekergő S.R.L. Partenerei media: Profi Rádió, Transindex, Kezdi.info, Pluszportál, Székely Újság, Székely Hírmondó, Siculus Rádió, Polyp Tv, Háromszék, Szabadidőkalauz Autor: Ráduly Attila Afiş: Györgyjakab Boróka Traducere: Borbáth Mónika

zoldnap