Momente bune într-o școală din Turia

 Vinerea trecută pe 10 aprilie 2015, Ráduly Attila de la asociația Zöld Nap, voluntara SEV din Austria Melissa Öller a fost invitat într-o școală din Turia de László Kónya voluntar și el voluntar al asociației și profesor german în școală. Fotografiile de la eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook. În jurul orei 08:00, am ajuns la școală. Unii dintre elevi au așteptat deja în clasa. La început, ne-am prezentat, iar Attila a vorbit un pic despre asociație. După aceea au pus Melissei diferite întrebări. A urmat un joc ca sa ne cunoaștem mai bine. A fost foarte amuzant și elevilor le-a plăcut jocul. După o scurtă pauză Melissa a început cu prezentarea despre Austria.

Elevii au fost foarte interesați și chiar știau deja un pic despre Austria, care a fost foarte bun. După prezentare au jucat jocuri energizante, iar vremea a fost foarte bun, așa că au ieșit afară. A fost foarte amuzant. După aceea Melissa dat un test elevilor, dar acestea și-au adus aminte foarte bine de cele învățate și grupul câștigător a primit un mic cadou. La sfârșit Melissa a cerut elevilor să-i dea un feedback, cum le-a plăcut ziua. A fost o zi frumoasă, cu oameni superbi! Autor: Melissa Oller

zoldnap