Un an plin de realizări!

share on:

Vineri după amiaza asociația Zöld Nap a ținut ultima ședință de evaluare a anului. În spatele asociației stă un an lung plin de amintiri și împliniri. Asociația nu a trecut peste obiceiuri nici în acest an, fiind prezent cu programele sale în mai multe localități din regiune. După prezentarea generală președintele asociației Ráduly Attila a însumat evenimentele și realizările asociației prntr-o prezentare colorată, cu materiale video, date statistice. Fotografiile sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

După spusele reprezentanților asociației în anul trecut au fost depuse 27 de proiecte la diferite organe în vederea finanțării programelor asociației,  dintre acestea fiind finanțate aproximativ 60%. Organizația a realizat mai multe activități în domeniul protecției mediului, sport, cultură și educație pentru viața sănătoasă. Fotografiile din cadrul acestor activități organizate în diferite albume au dat șansa celor prezenți să capătă o imagine mai clară și înțelegrea scopurilor asociației să fie mai ușoară.
La ședința din 30 decembrie cei prezenți au însumat relaizările din acest an, dezvoltările actuale și în cadrul discuțiilor deschise au stabilit prioritățile anului 2017. La sfârșitul ședinței au fot premiați voluntarii cei mai activi ai anului 2016. Astfel voluntarul anului a fost desemnat Szabó Attila cu 300 de ore de voluntariat/pe an. Al doilea voluntar al anului a fost Kónya László cu 222 ore de voluntariat și al treilea Balázs Attila cu 219 ore de voluntariat. „Suntem datori cu mulțumiri fiecărei persoane care a contriuit prin munca voluntară în implementarea activităților asociației. Continuăm activitățile noastre conform strategiei de activități, cu scopuri bine definite, realiste și implementabile. „ – a menționat președintele asociației.

zoldnap