Diversitate culturală în Liceul Teoretic Nagy Mózes

share on:

În perioada 9 – 16 decembrei 2021, Asociația Zöld Nap, respectând restricțiile epidemiologice, a vizitat 4 clase din cadrul Liceului Teoretic Nagy Mózes (XI, XII – C și XI, XII – D). Fotografiile realizate în cadrul acestor vizite pot fi vizionate pe pagina de Facebook a organizației.

Activitatea de câte o oră a fost începută prin prezentarea mai multor evenimente importante din cel de-al 13 – lea an de activitatea la Asociației Zöld Nap, evidențiind programul Corpul European de Solidaritate. Ulterior, doi voluntari din cadrul proiectului Heal the Earth reloaded edition, început în luna martie a acestui an, și-au împărtășit experiențele din timpul voluntariatului. Cu această ocazie, elevii au avut ocazia să învețe o mulțime de informații despre Turcia și Armenia. Ca partea a activității lor, voluntarii CES, Petek Taykan și Davit Mamulyan au făcut evenimentul mai interesant prezentând arta bizantină din trecut în ceea ce era atunci Turcia, precum și Armenia.

Mulțumiri doamnei profesoare Zelinda Dezső pentru cooperare și pentru că ne-a acceptat la orele sale.

Partener: Corpul European de solidaritate (CES)

Autor: Attila Ráduly

Foto: David Mamulyan

zoldnap