S-a terminat al doilea Club Turcesc

share on:

Al doilea Club Turcesc a fost organizat de Asociatia Zöld Nap în conformitate cu măsurile necesare, recomandate de Societatea Română de Epidemiologie privind prevenirea și controlul pandemiei. Clubul a durat 4 luni și a fost gratuit. Orele s-au desfășurat cu veselie și singura cerință a fost cunoașterea limbii engleze. Fotografiile despre eveniment pot fi văzute pe siteul nostru de Facebook.

Cu ajutorul Clubului Turcesc participanții au invățat elementele de bază ale limbii turcești, precum alfabetul, prezentarea și câteva fraze utile. Au avut parte de metode informale: cântece, desene animate, filme de scurt metraje și multe altele. Sunt opinii diferite despre cea mai eficientă metodă de a învăța o limbă străină, totuși putem să fim cu toți de acord că o limbă se învăță prin ascultare, citire, scriere și mai ales prin vorbire. Exersarea e esențială, dar și gramatica este indispensabilă. Activitățile interactive s-au desfășurat într-un mod comunicativ, greșeliile gramaticale au fost discutate împreună, dar într-un fel în care participanții ar fi putut să realizeze propriile greșeli. De-a-lungul cursului membrii au avut posibilitatea de a pune în practică tot ce au învățat de la Ayten Kurnaz și Halis Özcan, voluntarii lui ESC în proiectul Heal the Earth. Motivul pentru care Clubul Turcesc a fost special și realizat cu succes este că voluntarii au pus mult accent pe conversație. Voluntarii nu au avut experiență în predarea limbii, dar au ajutat cu adevărat paticipanții. În general, a fost o experiență minunată, totodată instructivă!

Proiectul este sustinut de Uniunea Europeană.

Autor: Ráduly Attila

Fotografie: Veress Nikolett Adrienn

zoldnap