share

Asociația Zöld Nap în luna mai anul curent a lansat a 12-a ediție a concursului de fotografii „Așa suntem noi!”. Din fotografiile câștigătoare se va realiza un calendar format A3 pentru anul 2021. Fotografiile participante în concurs sunt disponibile  aici. La concurs așteptăm fotografii care să sublinieze relația dintre om și natură, frumusețea, valoarea, greșelile acestuia, precum și acele fotografii care văd, sugerează din perspectivă artistică relația omului cu natura.

share

Asociația Zöld Nap în parteneriat cu Fundația Wegener Pro Sanitate organizezază în data de 13. octombrie 2020. concursul de orientare în parcul W. Wegener din localitatea Târgu Secuiesc. Scopul evenimentului este de a promova orientarea și familiarizarea participanțiilor cu speciile de copac existente în parc. 

Program preconizat:

16.30 – registrare
17.00 – 18.00 - concurs
18.00-18.30 – premiere

share

Între 3-4 Octombrie, a avut loc al treilea team building organizat de asociația Zöld Nap pentru voluntarii organizației. Activitatea de 2 zile a constat în prezentări interactive, activități de consolidare a echipei, icebrakere și nu în ultimul rând o excursie. Fotografiile din timpul evenimentului sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

share

Asociația Zöld Nap în parteneriat cu Biroul de Sport al Municipiului Târgu Secuiesc, organizează deja de 6 ani de zile evenimentul “O după amiză activă”, ediția a 34-a având loc pe data de 22 Septembrie. Fotografiile realizate în cadrul evenimentului sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

share

Asociația Zöld Nap pe data de 12 septembrie a organizat ultima tură de bicicletă din sezonul 2020 pe drumul verde Nemira. Fotografiile realizate din timpul evenimentului sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

Pagini